vineri, 20 mai 2011

să nu-mi vorbeşti de iubire
ori moarte
de stele ce ard
şi ce mor într-o noapte
să nu-mi vorbeşti de nimicuri ori bani
de părul greu şi albit 
de ani
să nu-mi vorbeşti despre vineri
sau joi
şi mai ales nu-mi vorbi despre noi

miercuri, 18 mai 2011

câți oameni dormit-au în negre odăi
și apoi e durerea la ziua ce trece
- profunda și-ntreaga 
durere de mai
cu vise murdare în tuș și ulei -
și-apoi e un mâine apatic și rece.

luni, 16 mai 2011

prea multă iubire-i călcată-n picioare
şi noi ne plecăm
în altarele goale de viaţă
de slavă
de galbenii zei
şi parcă s-au născut prea multi
dumnezei 

miercuri, 11 mai 2011

cel mai tare azi mă doare
un semn mut de întrebare.

ieri o virgulă sfrijită
mi-a lăsat mâna rănită.

ochiul meu tăcut si mic
cu un punct s-a chinuit.

ca să trag aer în piept
le-am închis într-un caiet,

le-am pus lacăt şi zăvor.
noapte bună tuturor!
cântecul meu se lasă cântat
ca Dumnezeu în biserici uitat
cântecul meu, prea sfios şi cuminte,
numără doar câteva cuvinte.

începe cu mine, cu ochiul meu
începe cu cerul, cu Dumnezeu
începe cu apa şi cu pământul
începe cu asprul, prea greul cuvântul.

cântecul meu de viaţă şi moarte
singură l-am cântat într-o noapte:
când plângând arar şi stins,
când cu sufletul aprins.
toamnă. îmi plâng pe buze
norii grei
şi viaţa mea o ştiu banală
şi netrăită într-o seară.
tu poţi să plângi sau poţi să pleci
urechea la cuvinte
moarte, 
tu poţi să faci aşa cum vrei,
pe mine, pe mine lasă-mă
o noapte
sau lasă-mă mai bine joi
să fiu ca mine,
să fiu eu.
nu vezi că basmul nu mai ţine
şi c-or să cadă multe
ploi?

luni, 9 mai 2011

"vino acasă, este foarte târziu în lume"

vino. vino, copilă, acasă
toamna e parcă mai arsă
şi vântul bate mai tare.
în sat e pustiu. şi doare.
te uită-n calendar. e sărbătoare
şi la biserică e slujbă mare
şi prea puţini în sat mai sunt,
prea mulţi sunt astăzi doar pământ.
prea mulţi plecat-au dintre noi.
întoarce-te, copilă, înapoi.

e mai bătrână casa fără tine,
gardul de lemn abia de se mai ţine
şi nucu a-mbătrânit de aşteptare.
în jur miroase totul a uitare
şi-a dragoste tăcută şi uscată
întoarce-te, copila mea plecată.
mi-e dor în braţe să te ţin,
mi-e dor durerea să-ţi alin.
de tine dorul mă omoară,
întoarce-te măcar în primăvară.

miercuri, 20 aprilie 2011

şi tu călător într-o gară straină -
aşa stând întors spre mine, spre somn,
îmi semeni leit, îndoliatul meu 
domn -
aceiaşi ochi fără viată şi slabi,
aceiaşi pantofi, când albaştri,
când albi,
acelaşi azi, acelaşi mâine,
la fel aşteptând un tren
ce nu vine...
şi te veghez ca o lună pe cer
şi-ntre degete prind
rugăciunea de ieri.
ascultă pasu-ndreptat 
către tine,
ascultă şi iarba culcată-n suspine.
ascultă şi taci şi iartă.
poţi.

în seară tata zdrobeşte
strugurii copţi.

luni, 18 aprilie 2011

o vreme m-ai tot căutat
în fiecare femeie,
în fiecare pat.
o vreme m-ai căutat 
fără-ncetare.
eram aici,
în fiecare floare,
în toate urmele paşilor tăi
grei.
să mă aduni acum
de ce nu vrei?
să te iubesc,
să te sărut,
să mă înving
sau să mă lupt?

să-ţi fiu o noapte,
să-ţi fiu timp,
să te alung 
sau să te simt?
sunt eu cât frunzele plecate-mi scriu
un nume -
şi-n numele tatălui
şi-al fiului
şi-al sfântului duh. amin -
ploaia atinge tâmpla 
literelor şi doare.

sunt eu cât toamna mea
se cheamă poezie.

duminică, 17 aprilie 2011

mă-mbătrâneşte parcă
oraşul acesta mort
cu prăvălii albastre deschise peste tot
cu geamurile sparte de noapte
şi de ger.
somnul oraşului meu se întinde la cer
se ascunde în văi
şi se-nchide-n odăi.
e un somn mort şi lung.
uneori cuvintele nu îmi ajung.
mi-e dor să ascult înserarea
cum curge prin frunze, prin nori
mi-e dor să îmi strig nepăsarea
la gândul că plângi ori că mori

mi-e dor să mai fiu risipitele ploi
căzute pe pietre, pe vorbele reci
crescute ca noaptea albastră-ntre noi
mi-e dor să ştiu că azi ai sa pleci.
tu eşti poema cu versul nescris
tu eşti pădurea cu ochiul închis

şi eşti şi apă şi piatră, pământ
eşti toate deodată şi toate pe rând

tu eşti şi astăzi ce-ai fost şi ieri
izvor nesecat de dor si dureri
 
eşti ce se poate spune şi ce se poate şti 
şi-n timpii de pe urmă şi ce se-nchipui.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

poate

poate ne-am pierdut în prea
multe întrebări
despre zboruri şi ploi
şi poate prea devreme
s-a întâmplat
să fie joi
şi iarba să crească
prea verde-a început.
poate prea greu
şi poate prea totul, prea verde,
prea joi
- poate prea suntem noi
şi poate noaptea prea a trecut.